CAPRICORN

Capricornul este un semn feminin, de pământ, cardinal.

Interpretare: introvertit, practic, întreprinzător.

PLANETA DOMINANTĂ: Saturn.

CUVINTELE CHEIE ALE SEMNULUI: prudenţă, ambiţie, chibzuinţă.

TRĂSĂTURILE POZITIVE ALE SEMNULUI: soliditate, decizie, ambiţie; prudenţă; simţul umorului şi al disciplinei; răbdare, perseverenţă.

TRĂSĂTURILE NEGATIVE ALE SEMNULUI: rigiditate în opinii; exigenţă excesivă; pesimist; conformism; avariţie; meschinărie.

VERBUL CARACTERISTIC: a folosi.

GENERALITĂŢI: Calităţile fundamentale ale nativului sunt devotamentul pentru muncă şi familie, generozitatea, uneori excesivă, simţul datoriei, curajul, răbdarea şi perseverenţa. Hotărârile lui sunt luate în urma unor profunde reflecţii, care apoi devin irevocabile.

La extrem, în cazul unei influenţe negative a lui Saturn, nativul va întâmpina numeroase piedici, va fi înclinat către pesimism şi avariţie.

O influenţă pozitivă îi va da un temperament hotărât, tenace şi rezistent, aşteptând cu răbdare succesul, care nu va întârzia să apară. O autodisciplină inflexibilă, o voinţă legată de împlinirea datoriei şi simţul responsabilităţii ieşit din comun, îi permit să-şi atingă scopurile profesionale sau afective.


Astrograma Natală

Pornind de la datele unei persoane
(ziua naşterii, ora şi localitatea),
se analizează şi se interpretează, punctual,
poziţiile planetelor din semne
şi case,
precum şi aspectele formate între acestea.
Pentru a ajuta consultantul care nu este iniţiat
în domeniu, sunt oferite toate explicaţiile
necesare pentru a înţelege
temeiurile de interpretare ale astrologiei.
Mesajul astrogramei este:

Cunoaşte-te pe tine însuţi!
Revista are 32 de pagini în format A5.

citeşte mai mult...

 
Compatibilităţi parteneriale

Programul se adresează în special acelora care sunt preocupaţi de întemeierea unei relaţii parteneriale durabile în cadrul unei căsătorii.
Revista este structurată în 5 părţi.
Se analizează mai întâi
prototipul zodiacal, iar apoi înclinaţiile generale ale fiecărui partener. Sunt analizate influenţele Casei a VII-a
(a căsătoriei), precum şi ale lui
Junon.
Este studiată apoi
Sinastria (compararea celor două hărţi natale), după care este alcătuit un Test de compatibilitate şi concluziile care se pot extrage din acesta. 
În final se studiază
Harta compusă, care face referiri la felul cum se va dezvolta relaţia.
Revista are
28 de pagini în format A5.
 

citeşte mai mult...



Are predilecţia să se îndrepte către locuri simple, în natură, în mijlocul oamenilor simpli. Nu este niciodată preocupat de lux. Idealurile sale nu sunt însă abstracte servind la obţinerea unor condiţii economice mai bune. Reuşita sa vine odată cu maturitatea.

Respectă ierarhia şi are simţul organizării. Va fi un bun conducător politic, economic sau social. Este în general respectat şi apreciat.

Se împrieteneşte greu datorită timidităţii, discreţiei şi marii sale sensibilităţi. Are puţini prieteni, dar toţi sinceri şi loiali. Această aparentă răceală în raporturile sale interumane creează impresia că este orgolios sau încăpăţânat. În realitate, nu are încredere decât în persoanele pe care le cunoaşte suficient de bine. În cazul în care este înşelat, aşteaptă momentul pentru a se răzbuna.

Nu suportă nicio contrazicere, nici sfaturi în legătură cu ceea ce va face. O persoană apropiată va trebui să împartă aceleaşi gusturi şi să nu încerce să-l determine să facă ceva împotriva convingerilor sale. Altfel, ruptura este aproape sigură.

Dotat pentru studii, este capabil de rezultate într-o gamă extinsă de domenii.

 


Scrieţi un mesaj !
 


 

Pentru distracţii preferă un han la ţară, decât un restaurant elegant şi sofisticat. Nu caută prilejul să se pună în evidenţă şi manifestă respect şi prietenie chiar faţă de oamenii simpli, căci nu se opreşte la aspectul exterior. Munca este capitalul său.

Viaţa îl poate conduce spre întreprinderea unor călătorii în ţări străine, mai ale din motive profesionale, pe care le va abandona către vârsta maturităţii.

În familie pot exista ciocniri cu tatăl, în cazul unui caracter dur şi autoritar; armonia există cu mama, care îl protejează din instinct. Deseori, nativul se sacrifică mult timp familiei sale, care nu îi este recunoscătoare.

Sunt foarte neliniştiţi pentru copiii lor, îngrijorându-se pentru probleme mărunte.

Din instinct sunt ostili căsătoriei, deşi dorinţa lor este să aibă un cămin stabil. Trebuie însă să li se acorde toată libertatea de acţiune; vor da dovadă atunci, de devotament şi fidelitate. Este fără milă faţă de cel care l-a înşelat.

Stabilitatea financiară vine odată cu maturitatea.

Sunt excelenţi conducători auto, cunosc bine automobilul, sunt prudenţi, dar rapizi şi stăpânesc complet vehiculul. Unele mici accidente pot avea la începutul uceniciei de şofer.


Prognoza progresată

Una dintre cele mai consacrate metodă de prognoză este prognoza progresată.
Ea se bazează pe principiul următor: la o vârstă oarecare a subiectului, să spunem 32 de ani, se calculează harta obţinută cu 32 de zile după naşterea acestuia. Noile poziţii planetare se numesc progresate.
Se compară poziţiile
planetelor progresate faţă de cele natale şi se obţin astfel informaţii pentru un întreg an calendaristic.  Anul calendaristic poate fi împărţit în luni astrologice prognoza propriu-zisă constând în analizarea punctuală a aspectelor formate.
Este vorba deci, de o prognoză stabilită la nivelul unei luni pe durata unui an calendaristic.
Prognoza poate începe cu orice lună a anului,
aceea solicitată de consultant.
Revista are un număr variabil de pagini, în funcţie de numărul şi importanţa aspectelor formate.
Ea poate avea, uzual, între
28 şi 32 de pagini  
în format A5
(dar nu mai puţin de 24).

citeşte mai mult...

Adoră sporturile de distanţă lungă, inclusiv cele dure, ca boxul sau fotbalul, automobilismul.

Nativul are, din când în când, o nevoie vitală de singurătate. 

CARACTER: Există două tipuri de Capricorn, pe care un astrolog le-a definit ca pe două tipuri de capre: cea de munte, neliniştită, sărind din piatră în piatră, tot mai sus, pentru a găsi o iarbă mai verde, şi o capră domestică limitată de iarba unui platou de care este ataşată.

Într-o manieră generală, Capricornul este ambiţios şi întotdeauna la pândă pentru creşterea salariului. Nu se ia după nivelul de viaţă acceptat, de exemplu, al vecinilor săi. Este un excelent om de afaceri şi va obţine un standard superior, fără îndoială, dacă îşi dă puţin silinţa. Femeile vor încerca să-şi împingă soţul pe cele mai înalte trepte ale elitei sociale.

Celălalt prototip al Capricornului, al caprei domestice, este de asemenea ambiţios: dar în ciuda eforturilor pe care le va face, nu va avea puterea să se impună în arena competiţiei. Dacă este vorba de un individ înţelept, va căuta o muncă simplă, sigură şi liniştită, pe care o va face cu calm, după cum doreşte.

Una dintre trăsăturile cele mai agreabile ale Capricornului este simţul umorului. El este mai degrabă taciturn, dar remarcile sale seci pot fi extrem de amuzante. Surâsul său este mai degrabă un surâs inversat.

Este răbdător, prudent, poate exagerat de prevăzător şi suportă cu stoicism încercările. Tinde în a fi conformist şi nu-i place să se identifice cu "naivitatea" tinerilor contemporani.

Într-o manieră generală, Capricornul se automulţumeşte.

Cum foloseşte cea mai mare parte a energiei sale pentru a reuşi într-o carieră, el poate îndepărta elementele sensibile ale vieţii. Simţul disciplinei şi ambiţia nu-l dezumanizează neapărat, dar în cazuri extreme, ele vor predomina asupra sferei afective. 

SPIRIT: Are un spirit extrem de raţional şi serios. Gândeşte într-o manieră constructivă şi ştie să stabilească în detaliu proiectele pe termen lung. Este capabil să elimine tot ceea ce nu corespunde exigenţelor sale şi nu se va întoarce niciodată din drum, odată angajat într-o anumită acţiune.

Cel mai bine, atitudinea sa poate fi caracterizată prin cuvintele "rece şi calculat". Nu sesizează repede o situaţie, dar are uşurinţa pentru studiu. De îndată ce a înţeles sau învăţat un lucru, nu îl va mai uita, poate, niciodată.

Se tracasează cu uşurinţă şi dintre toate tipurile zodiacale este cel mai înclinat către depresie.

Dacă Mercur este în Vărsător, va avea o atitudine mai pozitivă şi un spirit mai deschis. În Capricorn îi va da mai multă profunzime şi subtilitate. 

RELAŢIILE AFECTIVE: Capricornul va găsi relaţiile umane dificile, mai ales cele intime. Aceasta ţine poate de incapacitatea sa de comunicare datorată timidităţii sau faptului că acordă mai multă importanţă afacerilor. Oricum ar fi, va avea tendinţa de a se simţi foarte singur. 

PROFESIE: Funcţionar, matematician, politician, osteopat, savant, director de şcoală, inginer, fermier, mineralog, muzician, antreprenor, arhitect, geometru, dentist; toate muncile administrative.

Capricornul are nevoie de securitate şi de un salariu regulat, nevoie de care ar trebui să ţină cont când îşi va alege o profesie. Nu-l interesează să se îmbogăţească rapid prin mijloace îndoielnice. Ar trebui să încerce să-şi promoveze cu regularitate ambiţia care-l va propulsa, fără îndoială, în vîrful piramidei profesiei sale. Îi place celebritatea: cariera sa va lua o astfel de importanţă, că-i va invada toata viaţa.

Într-un moment oarecare al existenţei sale, va fi atras foarte puternic de lumea necruţătoare a politicii.

Semnul Capricornului dă adesea dispoziţii muzicale, mai ales dacă Taurul sau Balanţa sânt valorizate în temă, sau dacă Venus ocupă o poziţie privilegiată.

Daca nativul nu are ambitie, adică dacă este "o capră domestică ", va trebui să caute o muncă stabilă şi nu prea dificilă.

Îi place rutina şi va găsi satisfacţiile lucrurilor mici, care-i dau sentimentul permanenţei sau al continuităţii. Citeşte, ascultă discuri, iar micile evadări sunt distracţiile care-i convin cel mai bine.


Manualul astrologului
"Secretele astrelor"

Cartea înglobează atât noţiunile de astrologie necesare unei interpretări, cât şi
Tabelele aferente întocmirii unei astrograme
.
De aceea, putem vorbi de un
Manual
adresat unei persoane dornice
să descifreze din tainele astrologiei.

Volumul cumulează existenţa a trei cărţi: Interpretările astrologice şi formulele de calcul, Efemeridele 1901-2050 şi Casele Cerului (date din grad în grad de la 0 la 66 grade latitudine).  

citeşte mai mult... 


Calendar astrologic personalizat

Pornind de la datele unei persoane
(ziua naşterii, ora şi localitatea), se întocmeşte un calendar în care sunt vizate tranzitele Soarelui, ale Lunii şi ale planetelor "rapide" Mercur, Venus şi Marte. Se obţine astfel o prognoză zilnică prin care consultantul îşi poate aprecia propriul horoscop.

citeşte mai mult...


Topul zodiilor

Consultanţii fideli ai horoscoapelor „zilnice” 
pot afla cu această ocazie
că astfel de prognoze, de fapt,
 nu există!!!
Se întâmplă adesea, ca timp de mai bine de
2 zile consecutive, poziţiile corpurilor cereşti din semnele zodiacale să fie aceleaşi.

[...] Algoritmul de calcul, aici prezentat,
se bazează pe o inovaţie:
există o legătură între planete, aspecte
şi celebrul „număr de aur” al antichităţii.

citeşte mai mult...

 

 

 

                                             Home
Astrograme                        Astrograma natală    Compatibilităţi parteneriale   Prognoza progresată
Secretele astrelor             Manualul astrologului
Calendar                            Topul zodiilor    Calendar astrologic personalizat
Oferte şi promoţii            Astrograma natală   Manualul astrologului   Compatibilităţi parteneriale   Prognoza progresată   Calendar astrologic personalizat
Caleidoscop                      Astronomie   Astrologie   Articole   Zodiac
Contact                              Blog    Chat-Forum   Despre noi...

 

© Copyright eAstrogramA 2009-2010
All rights reserved

PageRank Checking Icon  

  

  Astrograme, Manual de astrologie, Calendar astrologic personalizat, Topul zodiilor Top66 Statistici Director web, portal, stiri, top, statistici, page rank, promovare gratuita, publicitate online Horoscop Galerie foto - Roportal Submit Your Site SmartNetBook.ro Astrologie publicitate online, web design si promovare pe internet www.index2000.ro  Director Web - unLink.ro - Adauga si site-ul tau TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web

  Director web Director-Romanesc.ro: Filme, Poze, Bancuri, Muzica, Liga 1, Horoscop, Jocuri, Sms-uri, Id-uri SEO Romania    

 
Matrimoniale
Director Web Santamia    www.startaici.ro   Alexa Toolbar

Afaceri